|   Echipa   |   SFB în Media   |   Contact   |  
 |   Donează online   |   Directionează 2%   |

365 pentru EDUCAȚIE

Bianca Lăscoi: PR + PRofa

V-ați gândit că PR poate veni și de la PRofa? Ei bine, eu nu…și asta până la începutul acestui an  când am intrat prima dată într-o clasă în care a trebuit să mă prezint și ca formator al proiectului Ora de Educație Rutieră, nu doar ca PR cum eram obișnuită deja.

Și iată-mă în plină oră când după două adresari cu „doamna”… la care, sincer, am reacționat mai cu delay, m-am trezit cu alt apelativ, „profa”. Am râs, deși doar pe interior. Asta ca să păstrez diplomația ca-n PR. Și între timp vocea minții șoptea: Eu profa?! Oi fi, și hai că nu e așa de rău,  începe tot cu PR și cuvântul asta.

Există o definiție dată de Ron Torossian care spune că “PR-ul e un mix între jurmalism, psihologie și avocatură – este un tărâm mereu în schimbare și întotdeauna interesant”.

După părerea mea, asta e cea mai frumoasă definiție contemporană a PR-ului. Și asumându-mi deci că am cunoștințele necesare și aptitudinile de a înțelege jurnalismul, psihologia și avocatura, m-am tot întrebat de când am auzit “profa”, cum ar fi treaba cu educatul altora în PR.

Și am realizat că răspunsul era de fapt educarea altora prin PR.

Cum? PR-ul înseamnă și educație? Ei, da. Prin fiecare campanie de comunicare,  cu atât mai mult prin cea de față, a proiectului Ora de Educație Rutieră, încercăm să educăm lumea să pună accent pe #siguranță, #responsabilitate și #implicare.

La copii e mai ușor să-i îndrumăm prin cursurile OER și să ne asigurăm că pleacă în viață cu învățarea unor lucruri ce par minore, dar contează enorm în societate.

În cazul adulților însă, focusați pe to do-uri și griji, e dificil să le atragem atenția cum că trecerea străzii printr-un loc nemarcat din cauza grabei lor îi face pe cei mici să creadă că trăim și “citim din Cartea Junglei”. Și nu exagerez când spun asta. Ce credeți că mi-au spus doi elevi într-una din zile? Am rămas perplexă.

Eu (profa): La ce vă gândiți voi mai întâi când spun “educație rutieră”?

Un elev: La maimuțe!

Eu (profa): La maimuțe? Cum așa?

Alt elev: Păi da… că pe stradă e așa ca-n Planeta Maimuțelor.

Râsete și apoi liniște. Deși poate avea inițial spectrul unei glume, din tăcerea lăsată peste clasă… s-a confirmat că gluma devenise un lucru serios și chiar de pus sub semnul îngrijorării.

Eu (profa): Da, de aceea vă propun să încercăm să ne civilizăm!

Revenind la PR și PRofa. PR-ul înseamnă educație și educația nu se poate face fără PR. Până la urmă PR-ul, deși nu avea nume, există și se face dintotdeauna. Și istoria e PR. Dacă în cărțile noastre de istorie „e povestit” că Ștefan cel Mare a făcut și a dres, i-a snopit mereu pe turci, în ale turcilor „povestea spune” că de fapt ei n-au fost mai prejos niciodată, ba din contră, doar o dată i-ar fi bătut bine Ștefan al nostru. Așa că da, și istoria e PR, iar povestea asta cu Planeta Maimuțelor e o comparăție la care eu, în calitate de PR, nu m-aș fi gândit. În postura de formator însă, când am primit răspunsul ăsta amuzant, dar în același timp cutremurător de adevărat, am făcut imediat o legătură cu Ora de Educație Rutieră pentru a-i face și mai interesați de lucrurile care urmau să fie discutate.

E trist să auzi că în clasa a III-a copiii compară strada și traficul din Bucureșți cu o Planetă a Maimuțelor. Va să zică din cauza iresponsabilității tuturor, atât a șoferilor, cât și a pietonilor, decădem puțin cu toții și suntem văzuți ca fiind maimuțe. Evoluția pare involuție uneori.

Așa că nu știu dacă tehnologia și evoluția în alte privințe sunt potrivnice atâta timp cât automatismele zilnice denotă în continuare prea puțin responsabilitate față de grija pentru propria persoană. Asta reiese evident tot din discuțiile cu elevii prea micuți pentru a lucra într-o agenție de publicitate, dar care sigur ar fi mai creativi decât mulți din departamentele de creație. Ce adult ar fi zis că pe stradă suntem „așa ca în Planetă Maimuțelor”.

Mânuțe ridicate și un alt șir de întrebări:

Un elev: Bine, recunosc. Eu nu trec mereu pe trecere sau pe la semafor. Dar trec cu tata de mână prin locuri nepermise, nu singur, așa că sunt în siguranță.

PRofa: Adică tati te trece stradă prin locuri nepermise?

Elevul: Uneori doar. Când se grăbește.

PRofa: Dată viitoare când tati se grăbește să-i spui, te rog, că viață ta e mai importantă decât orice altceva pentru el, bine?

Elevul: Bine. Așa voi face, dar el știe oricum că eu sunt cel mai important pentru el. Îmi spune des asta.

PRofa: Atunci spune-i să-ți și arate.

Mereu am susținut că cea mai bună educație se face prin puterea exemplului. Normal că fiecare părinte își iubește enorm copilul, însă probabil că în grabă și agitația zilnică uităm că micuților le arătăm iubirea și prin simplul fapt că stăm la semafor cu ei, de mânuță. În secolul nostru, când “trebuie să faci așa pentru că spun eu” e aproape inadmisibil, mai ales într-o țară democratică, așa că nu le putem impune unor copii reguli doar prin “trebuie” să treci pe verde și doar pe la trecere sau semafor, iar noi ca adulți să le arătăm contrariul.

Educația rutieră nu doar că e esențială pentru copii, dar mai mult de atât cred că și adulților le-ar prinde bine din când în când măcar câte un reminder cu principalele reguli ale străzii. Vorba unuia dintre polițiștii de la Poliția Română, partenerii noștri în proiect, ”Dacă e ceva ce nu iartă pe lumea aceasta, copii, atunci să țineți minte că asta e strada. Strada nu iartă. O amendă o plătiți, dar viața nu o mai cumpărați. Strada nu iartă. Să rețineți.”

Și iată că postura de formator ajută încă o dată PR-ul din mine să scrie mai frumos povestea. “Strada nu iartă” a domnului polițist devine un capitol la fel de puternic ca “Strada, unde suntem ca în Planetă Maimuțelor” a elevului.

Nu știu exact cum s-a întâmplat schimbarea de la PR la PRofa și uniunea celor două, dar cert e că sunt stimulată de elevi să gândesc fără margini, iar spontaneitatea îmi este măsurată mai ales când apar întrebări despre educație aeronautică și năvală. Asta până reușesc să îi aduc pe copii înapoi pe pământ, din aer sau de pe apă.

Un elev: Doamna, dar de ce în avion suntem obligați să ne punem centură de siguranță și pe vapor nu?

PRofa:. Tibi, noi discutăm despre centura din mașină, însă că să-ți răspund totuși, în avion e obligatorie centura pentru că în momentul decolării și aterizării, avionul are niște bruiaje pentru că trece prin mai multe straturi atmosferice, iar centura evident are scopul de a ne proteja și de a ne ține în scaun. Pe vapor însă rămânem în același strat atmosferic și bruiajele pot fi produse doar dacă apa unde navigăm are curenții prea puternici sau se produce vreo furtună în zonă. Plus că viteza cu care merge un vapor e considerabil mai mică decât cea a unui avion. Însă, haide, te rog, să revenim la EDUCAȚIE RUTIERĂ, care presupune strada. Sau ai văzut tu avioane și vapoare pe stradă?

Și clasa râde că-i amuzantă PRita.

Curiozitățile copiilor sunt însă de neîngrădit. Așa că în aceeași oră, după ce am scăpat eu despre întrebările de aeronautică, urmează să fie luat la întrebări domnul polițist. Când intră acesta în clasa primește o prima întrebare despre Triunghiul Bermudelor.

Un elev: Domnule polițist, eu vreau să vă întreb despre Triunghiul Bermudelor. Spuneți-mi tot ce știți, vă rog.

Polițistul: Păi e adevărat că e o zonă cu niște câmpuri energetice diferite și speciale, care produc într-un mod încă neelucidat dispariția mai multor aeronave și vase maritime care trec prin acea zonă.

Elevul: Da, cam așa știam și eu. Credeam că dacă sunteți polițist puteți să-mi spuneți ceva secret despre zona aia.

Polițistul: Vezi tu… noroc că acolo e ditamai oceanul, nu avem străzi sau autostrăzi prin zonă…. că atunci probabil că da, trebuia să facem ora doar despre asta. 

Un lucru e clar, toată echipa și polițiștii de la OER sunt amuzați zilnic de întrebările copilașilor. Și pentru că nu există povești fără eroi, polițiștii sunt eroii noștri în fiecare zi.

Așa că prezentarea și invitarea lor în partea a doua a orei vine odată cu întrebarea PRofei: “Copii, vreți să cunoașteți așadar un erou din viața reală? Unul care ne ajută pe stradă atunci când e nevoie?”.

Normal că spun Da. Așa că discuțiile amuzante după Triunghiul Bermudelor continuă.

Un elev: Domnule polițist, da` ați fost în spațiu?

Polițistul: Poftim? În spațiu? Nuuu!

Elevul: Păi super eroii zboară în spațiu toți.

Polițistul: Așa am fost eu prezentat? Ca un erou venit din spațiu?

Elevul: Nu. Ați fost prezentat ca un erou al străzii că doar suntem la Ora de Educație Rutieră, însă eu sperăm totuși să fi fost și în spațiu.

Creativitatea copiilor, libertatea lor nemărginită și ideile lor ar putea cuceri lumea. Bucuria imensă a fiecărei ore de educație rutieră vine chiar din faptul că în interactivitatea cursului, copiii chiar își iau ei zborul spre spațiu, deși nu conștientizează. Au puterea să viseze la orice le trece prin minte și o fac mult mai frumos decât adulții.

Tocmai din dorința de a spori inventivitatea, și ora noastră este gândită atât de diferit față de o ora școlară standard. E bazată extrem de mult pe comunicare directă și interacțiune cu fiecare membru al clasei. Încercăm ca educația rutieră să le fie imprimată în minte tot ca o formă creativă, deși are reguli. Unele reguli nu pot fi numite reguli atunci când în joc e viață noastră, ci necesități, principii de supraviețuire.

De asemenea, copiii sunt mult mai deschiși către orice decât adulții și evident mai implicați. Am convingerea fermă că, după oră, mulți le-au făcut observații părinților, fie că nu poartă centură, fie că se grăbesc la semafor. Copiii sunt mai implicați și de asemenea, după fiecare oră devin mai responsabili. Iar faptul că încearcă să își responsabilizeze și părinții, mi se pare de-a dreptul curajos. Cu siguranță doar copiii pot schimba lumea. Sau noi toți, dacă rămânem implicați și responsabili precum cei mici. Exemplele concrete nu lipsesc la nici un pas:

Un elev: Doamna, eu am înțeles că nu e în regulă să stăm în față, însă, dacă am stabilit că regula orei e să fim sinceri,  eu sincer vă zic că am stat și în față, și pe bancheta din spate, dar chiar și în portbagaj.

PRofa: În portbagaj?

Elevul: Da, doamna.

PRofa: Cum să stai în portbagaj? Probabil în timp ce era mașina oprită te-ai jucat acolo. Sau cum?

Elevul: Nu, doamna. Am mers o dată mulți, cred că 6 persoane în mașină și eu nu am mai încăput și tati m-a pus în portbagaj. Dar nu mi-a fost rău că a fost scurt drumul.

PRofa: Știi ce zic eu? Dată viitoare când nu ai loc în mașină, să îl rogi pe tatăl tău că mai bine să te lase acasă.

Elevul: Da, eu i-am spus și atunci că rămân acasă, dar nu m-a lăsat.

Cam așa cu multe perle, idei năstrușnice și întrebări curajoase, decurge o ORĂ DE EDUCAȚIE RUTIERĂ așa că pot concluziona spunând că PR-ul are povești 100% reale numai bune de scris și de promovat, în timp ce PRofa face research-ul pentru ele vorbind în medie cu peste o sută de copii pe zi.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.